Radu Pricop, ginerele lui Traian Băsescu, audiat la DNA

Radu Pricop, ginerele lui Traian Băsescu, audiat la DNA
Publicat: 03/04/2015, 12:18
Actualizat: 03/04/2015, 14:28

La intrarea în sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), unde a ajuns în jurul orei 10.45, fiind însoțit de avocatul său, Radu Pricop nu a făcut nicio declarație.

Avocatul Radu Pricop a fost și marți la Direcția Națională Anticorupție, însă atunci doar i s-a adus la cunoștință că este urmărit penal pentru complicitate la șantaj, el spunându-le anchetatorilor că va reveni în zilele următoare pentru a da declarații.

Radu Pricop este acuzat în dosarul în care Sergiu Lucinschi, fiul fostului președinte al Republicii Moldova, este urmărit penal pentru șantaj și trafic de influență. În același dosar, Constantin Comăneanu, ofițer de poliție la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, este acuzat de luare de mită, iar procurorul DIICOT Remus Tudoran Jurj, de complicitate la șantaj.

Instanța supremă a decis, miercuri, cercetarea sub control judiciar a lui Sergiu Lucinschi și arestarea preventivă a lui Constantin Comăneanu, după, ce în noaptea de luni spre marți, ambii au fost reținuți pentru 24 de ore.

Potrivit Direcției Naționale Anticorupție, în perioada decembrie 2014 – martie 2015, Sergiu Lucinschi, ajutat de avocatul Radu Pricop și de procurorul Remus Tudoran Jurj, l-a constrâns pe omul de afaceri Alexandru Horpoș să îi dea patru milioane de euro, pentru a-și retrage o plângere formulată la DIICOT, care face obiectul unui dosar penal, pentru mai multe infracțiuni, printre care și gestiune frauduloasă.

De asemenea, inculpatul i-ar fi promis omului de afaceri că va face demersurile necesare astfel încât să fie schimbată încadrarea juridică a tuturor faptelor în infracțiunea de „gestiune frauduloasă”, pentru care, la retragerea plângerii prealabile, ancheta încetează.

Radu Pricop l-ar fi sprijinit în activitatea infracțională pe Sergiu Lucinschi prin redactarea, în anul 2013, a plângerii penale care face obiectul unui dosar penal și prin formularea ulterioară, în perioada decembrie 2014 – martie 2015, a mai multor soluții nelegale, pentru remiterea sumei de patru milioane de euro către Lucinschi, inclusiv cea privind recunoașterea unei datorii fictive, care a fost acceptată de omul de afaceri, „sub imperiul constrângerilor repetate”, susțin procurorii.

Anchetatorii mai spun că în perioada ianuarie 2015-martie 2015, Remus Tudoran Jurj, în calitate de procuror DIICOT, având în instrumentare două dosare penale care îl priveau pe același om de afaceri, l-a sprijinit în mod constant pe Sergiu Lucinschi, prin dirijarea unor momente ale anchetei penale într-o manieră fie favorabilă, fie nefavorabilă omului de afaceri cercetat, în funcție de cum decurgeau discuțiile pentru remiterea banilor.

Astfel, în 19 februarie 2015, procurorul DIICOT Jurj Tudoran a emis, cu încălcarea dispozițiilor legale, o ordonanță prin care i-a permis omului de afaceri părăsirea pentru cinci zile a teritoriului României, cu destinația Zambia.

Ulterior, în 6 martie 2015, cu prilejul prelungirii măsurii controlului judiciar în cazul omului de afaceri, într-una dintre cauze, procurorul Jurj Tudoran i-a comunicat acestuia că are în lucru și alt dosar penal și că, dacă cele sesizate se vor confirma, va lua măsurile care se impun.

Alexandru Horpoș a fost arestat la domiciliu în decembrie 2014, în dosarul DIICOT în care este cercetat și Dan Besciu, asociat și administrator la Euroconstruct 98 Trading, pentru fapte de evaziune, spălare de bani și delapidare cu un prejudiciu de aproximativ 34 de milioane de lei.

Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus atunci măsura arestului la domiciliu pentru Dan Besciu, asociat și administrator la SC Euroconstruct 98 Trading SRL, Josef Hornegger, administratorul SC Swietelsky Construcții Feroviare SRL, Alexandru Horpoș și Vlad Ionel Vameșu, asociați și administratori ai SC Straco Group SRL. Ulterior, în ianuarie 2015, măsura arestului la domiciliu a fost înlocuită pentru Horpoș și ceilalți trei inculpați cu controlul judiciar.

Avocatul Radu Pricop mai este urmărit penal de procurorii DNA, într-un alt caz, pentru fals și înșelăciune în dosarul „Moșia Brătienilor”, privind retrocedări ilegale de terenuri din Argeș, în care este implicată și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca parte civilă.

Presa a relatat că dosarul vizează un teren de 90 de hectare din localitatea Ștefănești (Argeș), care a aparținut familiei Brătianu și care ar fi fost retrocedat ilegal.

Astfel, Radu Pricop ar fi cumpărat, împreună cu cele 11 persoane vizate în dosar, drepturi de moștenire asupra terenului respectiv de la urmașii familiei Brătianu. După ce a câștigat mai multe procese în instanță cu statul român, Radu Pricop și partenerii săi au obținut de la ANRP despăgubiri de 10 milioane de euro, folosind însă documente false.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Clujenii s-au trezit cu panouri prin care sunt îndemnaţi să se mute în Bacău. "Chiria...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Cine este bărbatul care și-a pierdut viața în accidentul de pe A1. Era șofer de...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Cartofii perfecți pentru prăjit. Acest soi e folosit de marii bucătari
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
România, prezentă la „World Robot Olympiad Open Championship”! Ce rezultate au obținut echipele de robotică?